Dezvoltarea și creșterea rezilienței copiilor ucraineni

Cum arată acum munca celor de la Fundația Internațională pentru Copil și Familie „Dr. Alexandra Zugrăvescu”.

Fundația Internațională pentru Copil și Familie „Dr. Alexandra Zugrăvescu” asistă încă din 1993 persoanele vulnerabile, în special copiii din centrele de plasament și copiii afectați de deficiențe fizice sau psihice.

Misiunea FICF a fost de la început educarea, sănătatea și protecția copilului, a familiei și a comunității prin oferirea de servicii performante de prevenire și de intervenție precum și de formare a profesioniștilor.

În vâltoarea valului de ucraineni ajunși în România, unii în tranzit, alții deciși să rămână aici, mai aproape de casă, echipa de doar șase oameni a abordat această provocare ca o continuare firească a muncii profesioniste cu persoanele vulnerabile. 

Au început prin a amenaja un spațiu prietenos unde copiii ucraineni și mamele lor să se simtă cât mai în siguranță. Vreme de două sau trei ore pe zi copiii participă la ateliere creative, art-terapie, yoga și cursuri de respirație, ateliere de dezvoltare personală și terapie prin muzică.

Un mare plus pentru deconectare au fost și activitățile în afara sediului FICF pe care le-au desfășurat vara aceasta – vizitele la zoo, o seară la circ pentru cei mai mici, seri la bowling sau câteva ore la escape rooms pentru adolescenți, o excursie de o zi la salină sau în parcul Comana.

„Ca scop general al proiectului nostru, ne-am gândit să le oferim copiilor și mamelor un timp de respiro, pentru a se juca, pentru a se exprima, pentru a putea socializa pe măsură ce își reconstruiesc viața, până la urmă, într-o țară nouă, într-un oraș nou și complet necunoscut lor. Am vrut să le oferim copiilor oportunități de dezvoltare, de învățare, de joc și de creștere a rezilienței, iar mamelor consiliere socială pentru diverse probleme sau neclarități întâmpinate” spune Justina Samoilă, asistent social în cadrul Fundației.

FICF a avut în tot acest timp și o echipă mobilă, alcătuită dintr-un asistent social, un psiholog și un traducător care au mers și în centrele de tranzit din București pentru refugiații ucraineni, unde au organizat activități de grup și au lucrat intens cu copiii. 

„Sunt foarte multe momente semnificative micuțe. Am observat că oricum, în toate desenele, în tot ce fac în zona asta creativă trebuie să aducă un element care să ducă cu gândul la Ucraina, ori că e un steag, ori că desenează o pușcă, o mitralieră. Și mi-am amintit acum un moment foarte dureros”, povestește cu emoție Justina. 

„Am făcut la un moment dat o activitate cu adolescenții în care le-am pus mai multe melodii care inspirau anumite emoții: o melodie te ducea cu gândul la starea de bucurie, una la starea de tristețe, furie. Și, în momentul în care a fost melodia care inspira furie, toți au desenat lucruri care aveau legătură cu războiul. Și pentru mine a fost foarte marcant.”

Și chiar dacă în unele dintre desenele lor, deși pline de culori voioase, apar câteodată și simboluri ale traumei, sunt și unele care emană speranță, multe cu steagul Ucrainei, inima lor galben-albastră la care speră să se reîntoarcă.

În toate aceste luni, FICF a format o comunitate care numără astăzi peste 500 de mame și copiii lor, care au găsit un spațiu sigur și primitor unde au putut să se relaxeze și să-și transpună emoțiile în activități creative și recreative. Câteva ore departe de stresul și durerea drumurilor grele pe care le-au parcurs până în țara noastră, veșnic cu dorul de casă în suflet.

Fundația Internațională pentru Copil și Familie „Dr. Alexandra Zugrăvescu” este una dintre organizațiile parte din proiectul Help to help Ukraine, finanțat de CARE International prin Fundația SERA Romania, CARE Franța și FONPC.