„În calitate de coordonator al centrului de refugiați al Fundației FARA aș putea scrie cu ușurință o carte în care aș descrie tot ceea ce am văzut, trăit și simțit din 28 februarie și până acum”, spune Raluca Bida.
Dintre toate poveștile pe care le-a întâlnit în ultimele luni, Raluca ține aproape prietenia cu Mariia, o mamă care a ajuns la centrul de refugiați din Suceava împreună cu o bebelușă de numai 2 luni și un băiețel de 2 ani.
„Mama era timidă, speriată, pierdută, nu știa încotro să se îndrepte. Copiii ei minunați au umplut centrul nostru de atâta bucurie”, spune Raluca. Cu sprijin emoțional, psihologic și prietenie din partea angajaților centrului, Mariia a început să se relaxeze. Pasionată de pictură, a început să folosească art-terapia împreună cu copiii din centru, ca o modalitate de a se liniști.
„Noi aveam grijă de copiii ei, în timp ce ea se deconecta prin pictură”, povestește Raluca. Pe măsură ce relația s-a consolidat, Mariia a început să vorbească despre cum a pornit singură la drum cu doi copii mici, lăsând în urmă soțul, casa și toată viața pe care și-o construise în Ucraina.
„Sunt experiențe greu de imaginat pentru o tânără mamă. Singurele obiecte pe care le-a luat din casă au fost uneltele de pictură și câteva statuete din lemn, sculptate de soțul ei când cele mai frumoase momente din familie erau cele petrecute în natură”.
Mariia i-a arătat Ralucăi un fluier și o lingură de lemn pe care le avea cu ea. Așa a aflat că fluierașul pe care îl vedea mereu în mâinile băiețelului fusese sculptat de tata special pentru el, iar lingura pentru fetiță, ca să fie alături de copii, chiar și la distanță. Erau două daruri sculptate cu multă grijă, cu doar câteva zile înainte ca familia să se despartă fără să știe când vor putea fi din nou împreună.
La centrul pentru refugiați FARA, bebelușa Mariiei a crescut și a gustat prima mâncare solidă cu lingura sculptată de tatăl ei.
„În primele săptămâni, când tatăl copiilor era deja în armata ucraineană, dar în perioada de antrenament, mama își lua copiii, câteva lucruri într-un rucsac și mergeau cu toții la el. Ea mi-a spus că face asta pentru copii, ca să nu-și uite tatăl, și pentru ea ca să-l încurajeze”, povestește Raluca.
Când a sosit momentul ca soțul să plece pe front și familia nu se mai putea reuni, Mariia a decis să plece la surorile ei din Spania. „Cu sprijinul CARE, le-am cumpărat bilete de autobuz și toate cele necesare pentru o perioadă (scutece, mâncare, medicamente, haine). Încă mai vorbim și ea ne-a spus că toate sunt bine. Sperăm că într-o zi ne vom revedea și că familia lor va fi din nou întreagă”.
Fundația Fara este una dintre organizațiile parte din proiectul Help to help Ukraine, finanțat de CARE International prin Fundația SERA Romania, CARE Franța și FONPC.
Serviciile oferite de FARA România includ centre rezidenţiale pentru copii, centre de recuperare şi reabilitare pentru tineri cu dizabilităţi, programe de prevenire a abandonului familial şi şcolar, programe adresate copiilor cu dizabilităţi în centre specializate sau în familie.