Arta vorbitului în public: atelier practic pentru copii și tineri

Peste 30 de copii și tineri români și ucraineni au participat la un atelier online despre arta vorbitului în public

Guvernul Copiilor și Tinerilor se pregătește de zor pentru lansarea programului de guvernare și preluarea mandatelor.

Abia așteptăm să vă prezentăm fiecare membru și viziunea sa pentru România viitorului, dar până atunci vă invităm să trageți cu ochiul în culisele pregătirilor.

Pe 11 mai ne-am adunat online să învățăm cum îi facem pe ceilalți să ne asculte.

Trainer ne-a fost Adriana Săftoiu, iar cei peste 30 de participanți din România și Ucraina au absorbit fiecare informație despre cum aduci firescul într-un discurs, cum anticipezi barierele care se ridică în fața ascultării, care sunt tehnicile prin care îți incluzi audiența în așa fel încât să simtă că vorbești și despre ea, nu doar către ea, cât de important este limbajul non-verbal, cum îți stabilești scopul discursului și cum alegi modalitatea cea mai eficientă prin care să îți livrezi mesajul.

„Mă simt ca la ora de logică, doar că mult mai fain și interesant”, ne-a spus una dintre participantele la atelier.

„Întâlnirea a fost un succes! O mulțime de informații utile care pot fi aplicate literalmente peste tot, adaptând strategia la situație. Am învățat o mulțime de lucruri noi, de exemplu, să complimentez o persoană la sfârșitul unui discurs. Fapt interesant. Sunt recunoscătoare și sper că ne vom întâlni din nou”, ne-a spus și Zlata Bogaci, o tânără din Ucraina.

„Sunt recunoscătoare că am avut oportunitatea de a participa la cursul de public speaking organizat, deoarece am învățat multe informații noi despre prezentarea unui discurs și am înțeles cât de importantă este pregătirea noastră atât psihică, cât și fizică. Mă bucur că există astfel de inițiative!”, ne-a spus și Ioana Mihăilescu, 15 ani, Fundația Terre des hommes România. 

„Am fost impresionat de modul în care fiecare etapă a dezvoltării abilităților oratorice a fost abordată în detaliu, oferindu-mi o înțelegere clară a modului în care pot atinge o vorbire naturală și captivantă în fața publicului. Cursul se concentrează pe patru obiective esențiale: informare, convingere, inspirație și divertisment, ceea ce mi-a permis să-mi canalizez eforturile în direcția potrivită. Sfaturile și exemplele practice au fost extrem de valoroase, ajutându-mă să înțeleg mai bine cum să utilizez emoțiile, logica și credibilitatea pentru a captiva auditoriul. Acest curs mi-a oferit nu doar o înțelegere profundă, ci și instrumentele necesare pentru a deveni un vorbitor public mai sigur și mai eficient. Recomand cu căldură acest curs tuturor celor care doresc să-și îmbunătățească abilitățile de comunicare în fața publicului, în special tinerilor care nu au experiență și doresc să dobândească încredere în fața publicului”, ne-a spus și Dan Cojocaru, 26 ani, un tânăr migrant din Republica Moldova.

Guvernul Copiilor și Tinerilor este un program inovator, dedicat asigurării unei voci autentice și semnificative copiilor și tinerilor din societatea noastră, format din reprezentanți aleși de către Consiliul Tinerilor și Copiilor FONPC, Uniunea Elevilor Reprezentanți, Fundația SERA România, SOS Satele Copiilor România, World Vision România, Terre des hommes România, Societatea pentru Copii și Părinți (SCOP) – Timiș, Fundaţia de Ajutor Medical Profilaxis Timișoara, Fundația Serviciilor Sociale Bethany, Iași, Fundația Inima de Copil – Galați, Asociația „Bună ziua, Copii din România” și Club Sportiv Olimpic Snagov

Atelierul de public speaking pentru copii și tineri a fost organizat în cadrul proiectului ”Help to help Ukraine” implementat de FONPC (Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil) – realizat cu sprijinul CARE – confederație globală care luptă de peste 75 de ani împotriva sărăciei și injustiției sociale, prin programul coordonat și implementat la nivel național de Fundația SERA România (organizație neguvernamentală, non-profit, privată, care activează de 26 de ani în domeniul protecției copilului și al promovării drepturilor copiilor din România) cu sprijinul FONPC.